„La-nceput, pe când ființă nu era....”

Într-o vreme, pe când tinerii post-moderni cântăreau, cu balanțe noi, din import, cât și ce anume merită a fi păstrat din zestrea eminesciană – vreo două-trei poezii, dar publicistica...- ei, bine, într-o asemenea vreme, zic, cineva mi-a atras atenția asupra similitudinii perfecte dintre versul cu care începe Scrisoarea I și primul verset al Imnului Creației din Rig Veda.

Aveam să aflu mai târziu că, în India, o tânără pe nume Amita Bhose a citit în traducere câteva poezii eminesciene și a fost convinsă că autorul trebuia să fie bengalez... Cum, însă, numele nu părea bengalez, tânăra a început să se intereseze de țara de baștină a poetului și, din dragoste de Eminescu, a plecat într-acolo, și a rămas, punte de lumină, amintindu-ne, cumva, de Mircea Eliade, românul care a călătorit în sens invers....

Amita Bhose, in 1980 - la Vaideeni

Într-o vreme când, la noi, studiile de orientalistică lâncezeau, cineva mi-a vorbit despre caietele de sanscrită ale lui Eminescu...*

Apoi, cineva avea obiceiul să repete – a bon entendeur, salut! – că Eminescu a fost primul sau printre primii care au vorbit, în cultura română, despre „sistem”, ca antipod al haosului și dezorganizării, ca sumă de elemente organic interdependente, într-o vreme când, pe la noi, domnea dulcele haos balcanic.. S-ar spune că nu s-au schimbat prea multe.

Conform unui proverb englezesc, nu poți fi interesant dacă nu ești interesat. Mihai Eminescu a fost interesat de domenii multiple, într-o țară și într-o cultură unde totul era de făcut. Fiind interesat de tot, Eminescu s-a risipit în multe direcții, dovedindu-și geniul în fiecare..

Cum o cultură se dezvoltă organic, s-ar putea că eforturile lui Eminescu de a învăța sanscrită să fi contat, pe un anumit plan, astfel încât specialiștii de mai târziu – un Mircea Eliade sau un Sergiu Al-George – să nu pornească de la zero..

Au fost, acestea, doar câteva rânduri repede așternute la ceas festiv. Sigur că ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici. Adică, după ce pun o întrebare ce îmi stă pe limbă:

Nu ați ghicit încă identitatea acelui „cineva” care, periodic, îl pomenea laudativ pe Eminescu?

*"La mijlocul secolului trecut Max Müller a început să traducă Vedele.

Momentul acesta merită, altă dată, o clipă de atenție, pentru că este unul dintre marile momente ale trezirii și desțelenirii minților blocate în europocentrism. Şi stiți că astăzi se face foarte mult caz despre faptul că trăim în Europa. Dar - v-am mai spus-o unora dintre dumnevoastră - și Europa, la rândul ei, trăiește în lume.

Printre primii beneficiari autentici - şi poate, cel care a reușit, preluând prin geniul lui, să creeze un impuls, - a fost un tânăr care a studiat la Viena și care se numeste M. Eminescu. Ce a reusit să facă el în cadrul textului Scrisorii I-a este ceva pe care Amita Bhose l-a numit miracol. E adevărat, se poate spune că a trebuit să vină Amita Bhose din India să-și dea doctoratul în eminoscologie sub mâna lui Zoe Dumitrescu-Bușulenga, pentru ca noi, românii, să aflăm că Eminescu cunoștea, cel puțin până la un anumit grad, limba sanskrită.

Lucru care a fost negat, spunându-se că ar fi cunoscut doar traducerea în germană a lui Max Müller și a elevilor săi. Nu, domnilor! Eminescu cunoştea, pnă la un punct, limba sanskrită. Amita Bose, repet, a trebuit să vină din India pentru ca să găsească la biblioteca ce poartă numele Luceafărului, la Iași, două caiete de studiu al limbii sanskrite ale lui Eminescu. Cine a citit "Eminescu și India" are mai multe argumente decât pot să aduc eu asta-seară . Se va spune, poate, că Eminescu a dispus de textul vedic si n-a făcut decît să-l transcrie în versuri.

Asta ar fi o insultă neruşinată.

Modul în care a reușit să înţeleagă mesajul și să-l transpună în versuri .........

Niște oameni mai "poeti" - dintre cei care au spus că Brâncuși ar fi fost reîncarnarea lui Milarepa - sau cel putin al unui discipol al lui Milarepa [...] - ar putea spune că Eminescu ar fi putut fi odată un bard dintre cei care, mânați direct din sursa de înţelepciune a lui Dumnezeu, au compus poate chiar Vedele. Poate că odată, într-o altă ipostază, Eminescu a scris Imnul Creației și l-a rescris pentru noi, în limba română, cînd a îmbrăcat o altă haină de om și i-am spus Eminescu. Scuzați această imagine. Nu vrea decât să vă demonstreze că puțini oameni au înțeles Orientul, si prin aceasta, Occidentul, cum l-a înțeles Eminescu . Și că, poate, asta ne obligă la mai mult."

Mario Sorin Vasilescu - Fizica si metafizica Punctului, conferință sala Dalles 1990