Omul si floarea

articol de Mario Sorin Vasilescu

“Yad ihasti tad anyantra yannehasti natat kvachit – Ceea ce-i aici (in om) este (si) pretutindeni, ceea ce nu-i aici nu-i nicaieri” (Vishva Sara Tantra). Ce splendid imn inaltat omului, ca reunire a absolutului, a realitatii!

Caci omul este intr-adevar vistiernicul – cel mai adesea nestiutor – al intregului tezaur de informatii despre existenta. Insa fiinta umana poate sa se trezeasca; si se va trezi! Se va scutura de povara ignorantei si – intocmai ca o floare in zori – se va inalta cu trup, minte si suflet pe verticala luminii! La o astfel de experienta a florii va chem azi, continuand deci desprinderea de inertie, initiata luna trecuta.

Si inca ceva: experimentarea starii vegetale nu reprezinta – cum din prostie sau rea vointa s-a mai spus uneori – o slabire a mintii, o prabusire a personalitatii rationale, ci – dimpotriva – o reconectare la energia infinita a naturii, la ritmicitatea ei neabatuta, la calmul si duiosia neprefacute.
Omul-floare, omul-arbore ramane om, dar el si ratiunea sa isi regasesc “radacinile” in materia ce i-a nascut, in efluviile din care s-a cristalizat gandul...

• Ramai in picioare, inchide ochii

• Departeaza picioarele putin, stangul cu 1 ½ de pas mai in fata

• Lasa capul sa cada moale, greu, mainile sa atarne, spatele sa se incovoaie, pieptul sa se scufunde

• Totul atarna, totul doarme, totul stagneaza intr-o desprindere totala

• Ramai cateva zeci de secunde, necautand, nedorind nimic

• La un moment dat, vei simti ca ceva nu este in regula, ceva supara, poate chiar doare...

• Atunci lasa mintea invadata de imaginea cerului albastru, cu eventuali nori albi plutind in voie

• Cand esti perfect linistit, imagineaza-te ca o floare, supla, tanara, dar incovoiata sub propria greutate

• Esti in zori de zi (ii vezi cu ochii mintii) si tu – floare – inca dormi

• Dar, putin cate putin, se lumineaza si, simultan, odata cu imaginarea soarelui la orizont, lasi repiratia sa se amplifice de la sine

• Si acum incepi sa te trezesti: simti intai contactul talpilor cu solul, simti sigura lor fixare, ce-ti permite chiar sa oscilezi usor, fara risc

• Apoi, fara ostentatie, natural, cu fiecare noua inspiratie, simti cum te aduni in tine, cum te tonifici, cum coloana – pe care incerci sa ti-o simti – se
incordeaza, se intinde, creste, se inalta, se indreapta

• Odata cu imaginile contopite, a ta si a florii, (nici nu e de dorit sa uiti total de tine, sa te crezi doar floare), simti cum tot ce e in suflet se aprinde, se lumineaza...Corp si minte se indreapta, cu demnitate, ochii se deschid spre lumina

• Ramanem fermi, respirand majestuos, schimband treptat imaginea florii cu aceea a unui stejar sau brad puternic, inalt, neinfrant, aspirand necontenit spre mai inalt, mai frumos, mai bine

• Stam asa atat timp cat simtim ca ne imbibam de tot ce ne ofera contopirea cu arborele

• Revenim la un tonus normal (in nici un caz molatec, ca la inceput) si ne odihnim putin in pozitia preferata, stiind ca senzatiile traite s-au insamantat in subconstient si rodesc, rodesc...Apropo, ce ar fi sa faceti exercitiul chiar in zori?

Alte articole din categorie: