Grupul national de studiu si practica YOGA
Organizatie membra a Uniunii Europene de Yoga



Functia unui Centru Zen

Functia unui Centru Zen (The Function of a Zen Center from a talk by Joko Beck)

La modul general putem spune că funcţia unui Centru Zen este să sprijine practica. Dar avem o mulţime de iluzii despre Centrele Zen la fel cum avem şi despre profesori. Şi, un lucru pe care avem tendinţa să-l gandim este că un Centru Zen este un loc care ar trebui să fie foarte drăguţ. Nu este funcţia unui Centru Zen să aibă grijă de confortul vostru sau de viaţa voastră socială. Prin aceasta nu vreau să spun că nu trebuie să avem funcţii sociale – cred că acestea sunt importante – dar nu acestea sunt funcţia principală a unui Centru Zen. Funcţia unui Centru Zen nu este de a asigura o viaţă socială oamenilor. Nu se presupune în mod necesar să-i facem să se simtă bine, şi nu se presupune că îi va face să se simtă speciali.
Un Centru Zen este în principal un instrument care să ne asiste în trezire. Ca şi centru de practică pentru sangha (comunitatea călugărilor), da, trebuie să ne sprijinim între noi, dar natura acestui sprijin poate să nu fie exact tipul de sprijin care se vede adesea într-un birou. Ştiţi şi voi: o fată a fost părăsită de prieten – “Oh, biata de tine!” E o atitudine de - cu toţii suntem victime în această întamplare! - care nu este sprijin. Cu cat mai mult vom practica bine, cu atat mai puţin vom întalni acest gen fals de sprijin.
Destul de trist este că Centrele Zen tind să fie cumva perpetuatoare de ego: ne dorim ca “al nostru” să fie mai mare, mai bun, mai important decat alte centre. Dacă nu suntem atenţi, curenţi foarte subtili de ego pot exista şi circula într-un Centru Zen, ca şi în orice altă organizaţie.
Şi cateva ganduri asupra sangha. Un punct este fundamental: cu cat mai mult a practicat un om cu atat mai puţin important trebuie să fie rolul său exterior. Cu cat studentul este mai avansat, cu atat mai mult eu doresc ca influenţa lui să se facă simţită prin intermediul practicii lui, prin consimţirea lui de a nu părea important, prin a lăsa studenţii mai noi să înceapă să-şi asume anumite poziţii remarcabile în exterior.
Semnul distinctiv al studenţilor avansaţi este să lucreze atunci cand nimeni altcineva nu ştie că ei sunt acolo. Acesta este un semn de practică matură: să execuţi treaba şi să ţii importanţa ta personală în afara acesteia. Personal, eu încerc să merg pe această cale micşorand importanţa extraordinară care se acordă rolului unui învăţător. Şi doresc ca aceasta să se aplice la toţi studenţii avansaţi. Aşa că, dacă simţiţi că nu ajungeţi să faceţi ceea ce făceaţi de obicei, excelent! Atunci aveţi ceva drăguţ cu care să practicaţi.
Altă caracteristică a unui Centru Zen bun este aceea că ne “scutură” bine pe toţi; nu este aşa cum l-am dori în imaginaţia noastră. Aşa că, în nemulţumirea noastră, ne rămane să ne întoarcem la baza practicii: care este – pe cat de bine pot s-o exprim în cuvinte – să ne asumăm din ce în ce mai mult un rol [o postură, o atitudine] de observator în viaţa noastră.
Prin aceasta înţeleg că totul în viaţa noastră va continua să aibă loc: problemele, dificultăţile emoţionale, zilele bune, suişurile şi coboraşurile, toate lucrurile care constituie viaţa umană. Dar există abilitatea de a nu fi prins – să te bucuri de ceea ce se întamplă cand este bine, să ai imparţialitatea [equanimity](să păstrezi distanţa egală) cand este rău – să observi totul. Aceasta este munca continuă.
Semnul maturizării practicii este simplu abilitatea, din ce în ce ai mare, de a realiza (a lua notă de) ce se întamplă şi de a nu fi prins de aceasta. Uşor de vorbit despre aceasta, dar cel mai probabil 15-20 de ani de practică grea sunt necesari înainte ca să fim în acest fel o bună parte din timp.
Şi acesta nu este stadiul final. Atunci cand nu există nici un obiect, nici o persoană, nici un eveniment, nici un lucru din lume cu care să mă identific, de care să fiu prins – cand nu există nici un obiect şi nici un sine observator – atunci există o trecere în ceea ce, dacă doriţi să-i daţi un nume, este starea de iluminare.
N-am cunoscut pe nimeni pe care să-l fi simţit că realizase aceasta, dar anumite persoane s-au apropiat binişor; şi, dacă sunteţi suficient de norocoşi să întalniţi o astfel de persoană, veţi simţi diferenţa în cineva care nu este prins de viaţă (avand nevoie de ea, dorindu-şi aprig ceva sau pe cineva, insistand ca viaţa să fie într-un anumit fel). Veţi observa că o astfel de persoană este liniştită şi liberă.
Acestea sunt persoanele care sunt o influenţă vindecătoare şi benefică asupra oricărei forme de viaţă care se află langă ei. Ele nu trebuie să facă nimic – vindecarea vine din felul în care sunt ei. Transformarea este ceea ce vrem de la practică. Suntem mai mult decat norocoşi să avem aşa o oportunitate în cursul acestei vieţi. Să beneficiem de ea şi să facem tot ce putem mai bine.




Alte articole din categorie:

Povestea cheii
Dacă mergi la piată. (sau în agora) (sau în forum)
Un petic de hartie
Ultima poveste
Povestire zen
Povestea celor doi gospodari
Frica
Basculanta cu balegar
Construind inimi – nu săli de meditaţie
Fulgi de nea
MODUL CORECT DE A PRIVI (RIGHT VIEW)
Ghidul idiotului pentru liniştea minţii
Ataşarea
Cum să te porţi cu demonul
Gunoiul inflorit







  Noutati

Noutati Gnspy
Yoga in Bucuresti - progr...
Moeciu 2016 in plina desf...
Moieciu 2016 - Program
 

Din experienta cursantilor Yoga
Trairi dupa primul trimes...
"Repere" care au disparut
teama de Dumnezeu
 

Articole Gnspy
Credinta
Proiectul "De vorba cu Bu...
Petitie la CNA privind re...
 

Articole Zen
Povestea cheii
Dacă mergi la piată. (sau...
Un petic de hartie
 

Revista Presei
Matthieu Ricard: Habits o...
Cultura Ritmului Incetini...
Terapia iertarii - I
 

Aparitii editoriale
Revista Romana de Yoga 2
Yoga Sutra
Parintele Tiberiu Visan -...
 



2002-2015 © gnspy.org