Grupul national de studiu si practica YOGA
Organizatie membra a Uniunii Europene de Yoga



Fructul practicii

Suntem în mod constant în căutarea fericirii, care pentru cea mai mare parte dintre noi înseamnă să eliminăm experienţele nefericite din viaţă pentru a le înlocui cu momente fericite. Totuşi, această căutare ar putea fi avuta în vedere sub o alta formă: încercarea de a trece de la un cotidian de lupte fără sfarşit la o viaţă de acceptare cu bucurie. Pentru că nu e vorba de aceeaşi finalitate în cele două cazuri: căutarea de a ne înlocui o stare de rău cu o stare de bine este un lucru (în această perspectivă se înscriu un număr mare de sisteme de terapie care caută să înlocuiască un „eu nefericit” cu un „eu fericit”), iar a vrea să înlocuieşti o stare de luptă permanentă cu bucuria este altceva, cu totul diferit. Acest demers este cel al zen-ului (şi poate că şi al altor cateva discipline sau terapii) şi este conceput pentru a ne ajuta să trecem de la sinele nefericit – lupta – la „non-sine”, care este bucuria în stare pură.

Odată ce şi-a postulat existenţa unui sine, toate experienţele subiectului vor fi în mod necesar egocentrice – centrate pe acest „eu”. „Eu”-l, fiind centrul tuturor preocupărilor noastre, ne opune la tot ceea ce ne este exterior. Suntem în mod continuu în stare de alertă şi de autoapărare: ne supărăm sau punem bot şi devenim rapid ursuzi dacă lucrurile nu merg aşa cum dorim noi – această rezistenţă este interpretată de către „eu” ca fiind o agesiune din partea lumii înconjurătoare. Dar aceasta nu e tot, egocentrismul are de asemeni o altă consecinţă: pentru că ne „învartim” doar în micul nostru univers limitat, suntem incapabili de o viziune globală şi lucidă asupra lucrurilor, şi suntem într-o stare de confuzie permanentă. Iată, din păcate cum trăim cea mai mare parte dintre noi.

Cu toate că n-avem nici o experienţă în privinţa a ce anume ar putea fi contrariul lui „eu” – „non-eu”-l – să încercăm să ne imaginăm cum ar putea fi viaţa trăită prin intermediul unui „non-eu”. Mai întai să ne înţelegem bine: a fi în starea de „non-eu” nu semnifică să dispari de la suprafaţa pămantului încetand să exişti. A fi în starea de „non-eu” înseamnă simplu o recentrare; nu mai suntem centraţi pe sine sau pe cei din jur, suntem centraţi, atat şi nimic mai mult. „Dar pe ce ?” mă întrebaţi. Nu suntem centraţi pe ceva particular – pe anumite lucruri sau anumite fiinţe – suntem centraţi pe universal. Îmbrăţişăm toate lucrurile, dar fără ataşament particular pentru ceea ce sunt acestea, aşa încat caracteristicile tipice ale „eu”-lui să nu aibă ocazia să se dezvolte. În absenţa afirmării „eu”-lui, nu mai există celălalt sau lumea exterioară care să reprezinte o ameninţare pentru noi. Nu mai avem teritoriu de apărat şi deci nu mai avem motiv să fim permanent îngrijoraţi şi angoasaţi, să fim mereu „cu capsa pusă” şi să ne supărăm pentru nimic; şi, mai ales, în sfarşit viaţa iese din ceaţă şi confuzie. De aceeea a trăi în „non-eu” înseamnă a locui în bucurie. O bucurie care se revarsă asupra întregii lumi, de altfel; cum „non-eu”-l nu se opune la nimic şi nimănui, are efecte binefăcătoare asupra a tot.

Dacă „non-eu”-l este o perspectivă inspiratoare pe care trebuie s-o păstrăm în minte pentru a ne ghida şi a ne hrăni evoluţia spirituală, trebuie să recunoaştem că, pentru cea mai mare parte dintre noi, practica va trebui să urmeze o apropiere foarte graduală care va produce o eroziune progresivă a „eu”-lui. Şi prima etapă a călătoriei constă în a progresa de la starea de rău la starea de bine. În ce sens trebuie să înţelegem aceasta? Este imposibil să sărim direct dintr-o stare de durere şi de confuzie – cand ne simţim atat de rău în pielea noastră că nu mai suportăm nimic, nici pe noi, nici pe alţii, nici situaţiile cotidiene – la o stare de „non-eu”. De aceea, primul stadiu al practicii zen este destinat să înceapă această cotitură, şi este munca pe care o desăvarşim în timpul primilor ani de zazen. În acel stadiu, poate fi indicat pentru anumite persoane să urmeze în paralel o formă de terapie inteligentă, dar să nu generalizăm: fiecare om este un caz particular. Pană la urmă, esenţial este să reţinem că nu putem să ne dispensăm de această primă etapă şi că ar fi o eroare grosolană să încercăm s-o sărim: este indispensabil să trecem de la o stare relativ proastă la o stare relativ bună.

De ce am spus „o stare relativ bună”? Chiar dacă avem impresia de a fi găsit o formă de viaţă mai fericită, această fericire nu este o stare definitivă. Rămane foarte precară atat timp cat viaţa noastră rămane bazată pe noţiunea unui „eu”. Şi de unde vine această precaritate? Din faptul că edificiul fragil al vieţii noastre e construit pe nisipurile mişcătoare ale unei idei false: ideea că noi suntem un „eu”. Toată lumea o crede cu tărie şi, pe cat de eronată este această convingere, pe atat de solid este ancorată în inima fiecăruia dintre noi. De aceea toate formele de practică spirituală care atacă această credinţă ne sunt greu de abordat.

Singura soluţie cu adevărat satisfăcătoare, este de a aborda calea care ne va aduce la înţelegerea că natura noastră adevărată este „non-eu”-l – buddha – şi să o realizăm în totalitate. Aceasta este finalitatea zazen-ului. Ajutandu-ne să explorăm chestiunea naturii noastre adevărate – „eu” sau „non-eu” – practica zen-ului va transforma complet orientarea şi valorile vieţii noastre ca şi tonalitatea trăirii noastre. Să examinăm diferitele etape ale acestei practici.

Am evocat deja primul stadiu, care constă în a ne face să trecem dintr-o stare de relativ rău într-o stare de relativ bine. Acest relativ bine este în întregime precar, întrucat e susceptibil de a fi pus în chestiune în fiecare clipă, dar nu e mai puţin indispensabil. Trebuie, în fapt, să avem un minim de stabilitate şi să ne simţim cel puţin un pic bine în pielea noastră pentru a putea să ne angajăm în mod serios într-o practică spirituală. Odată reglată acestă primă problemă, putem trece la stadiul următor: zazen-ul ne va permite să analizăm atent, „să trecem prin ciur”, fără odihnă şi cu maxim de luciditate, toate caracteristicile noastre fizice şi mentale. Aşa vom vedea apărand anumite scheme [de gandire, comportamentale] : învăţand să ne recunoaştem dorinţele, invidiile şi pulsiunile egoiste, sfarşim prin a ne da seama că aceste scheme recurente, aceste reflexe de dorinţă nu sunt nici mai mult nici mai puţin decat ceea ce noi ne-am obişnuit să numim „eu”. Şi, pe măsură ce progresăm în practica noastră, ajungem să înţelegem nepermanenţa şi vacuitatea acestor scheme. Pană acolo că suntem capabili să renunţăm. Nici măcar nu ne vom forţa să le părăsim, se vor detaşa ele însele puţin cate puţin, precum cad frunzele moarte toamna din copac, în mod natural. Dacă aceste scheme vechi se pot dizolva astfel de la sine, este pentru că irealitatea lor fundamentală apare cu claritate la lumina conştiinţei lucide – un foc orbitor care vă face să recunoaşteţi imediat adevărul de fals. Şi cel mai bun mijloc pentru a reîmprospăta lumina conştiinţei, făcand-o mereu mai alertă şi mai lucidă, este de a face zazen în mod inteligent în fiecare zi, şi în sesshin. Cu dispariţia gradată a vechilor scheme egocentrice, „non-eu”-l – deja prezent – ni se va dezvălui în mod progresiv, umplandu-ne de o pace şi de o bucurie mereu mai mari.

Desigur, e uşor de descris un astfel de proces, dar e cu totul altceva de a-l trăi. Este un proces de care să fii mai degrabă înfricoşat, deprimat şi chiar descurajat, este o repunere în discuţie mai mult decat radicală: este „eu”-l nostru, sau cel puţin ceea ce am considerat întotdeauna ca fiind „eu”-l nostru, care se vede zdrobit. Şi dacă e minunat de inspirator să auzi vorbindu-se despre „sfaşitul ego-ului” şi despre „non-eu”, aceasta poate fi o experienţă teribil de dificil de trăit: cum să nu-ţi fie teamă cand vezi dintr-o dată răsturnate toate punctele de reper obişnuite…

Orice ar fi, cei care vor şti să se arate răbdători şi hotăraţi în practica lor vor culege în mod sigur fructele: vor cunoaşte din ce în ce mai mult bucuria şi pacea şi vor fi capabili să ducă o viaţă bogată în binefaceri pentru alţii, pentru că sunt inspiraţi de compasiune. În paralel, vulnerabilitatea lor la aleatoriul circumstanţelor se va diminua, în mod lent dar sigur. Ceea ce nu înseamnă în aceeaşi măsură că o asemena evoluţie va fi lipsită de probleme; pentru că în mod sigur probleme vor fi: este soarta condiţiei umane. Se poate să avem impresia că am ajuns într-o stare mai rea ca înainte, văzand toate cele ce ies acum la suprafaţă: atatea lucruri reprimate sau ascunse pană atunci. Între timp, vom avea touşi impresia de a ieşi din confuzie şi de a înţelege mai bine lucrurile, ceea ce ne va permite să încercăm o anumită satisfacţie.

Trebuie să ne înarmăm cu răbdare enormă, cu perseverenţă şi curaj pentru a ne continua practica spirituală în momentele de extremă dificultate. Pentru că, doar o practică decisă este capabilă să zdrobească vechile noastre obişnuinţe de viaţă, aceste reflexe vechi care ne împingeau să urmărim fericirea cu orice preţ, să facem orice pentru a ne satisface dorinţele şi să ne dedăm la orice josnicie pentru a evita să suferim – fizic sau moral. Esenţialul trebuie înţeles în măruntaiele noastre şi nu în capul nostru: nu vom gusta bucuria alergand după fericire, ci experimentand viaţa aşa cum ni se prezintă, în toate circumstanţele. Fiind viaţa ta. Trebuie să-ţi trăieşti viaţa din plin, fără să o iei pe ocolite, fără să te eschivezi de la ceva; dar nu pentru a-ţi satisface propriile dorinţe, ci pentru a răspunde solicitărilor pe care viaţa însăşi ni le prezintă. Nu evitand durerea, ci experimentand în mod direct şi total, fiind durerea. Voi credeţi că vi se cere prea mult, că e prea dificil? Din contră, în mod sigur vă va fi mai uşor să trăiţi decat vă era înainte.

Noi toţi suntem fiinţe cu două dimensiuni: fizică şi psihică – în măsura în care putem experimenta lumea doar prin intermediul unui corp şi al unui mental. Ceea ce vrea să spună că experienţele noastre sunt întotdeauna colorate de senzaţii şi sentimente: ganduri, temeri, răni datorate jicnirilor şi furii, pentru a nu cita decat pe unele. Totuşi, nu prin străpungererea în dimensiunea psihosomatică a fiinţei noastre vom găsi calea către libertatea noastră interioară, ci cultivand non-ataşamentul şi practicand „non-eu”-l. Şi doar la sfarşitul drumului nostru spiritual vom înţelege în sfarşit.

În realitate, nu există drum, nu există cale, nu există soluţie, pentru că de la plecare, propria noastră natură este deja acest drum, aici şi acum. Nu există cale şi practica noastră constă tocmai în a urma această absenţă de cale, în a o urma fără sfarşit şi fără speranţă de recompensă. Pentru că nu va mai fi nevoie de recompense: „non-eu”-l este deja totul, perfect în mod complet de la originea timpurilor fără început.

(Le fruit de la pratique - par Charlotte Joko Beck
Ce texte est tiré du livre de Charlotte Joko Beck "Soyez Zen" , la pratique du zen au quotidien, paru chez Presse Pocket en 1989. En anglais : Every day zen.
Le fruit de la pratique Soyez Zen [Everyday Zen] )
http://www.vipassana.fr/Textes/JokoBeckLeFruitDeLaPratique.htm


Alte articole din categorie:

Povestea cheii
Dacă mergi la piată. (sau în agora) (sau în forum)
Un petic de hartie
Ultima poveste
Povestire zen
Povestea celor doi gospodari
Frica
Basculanta cu balegar
Construind inimi – nu săli de meditaţie
Fulgi de nea
MODUL CORECT DE A PRIVI (RIGHT VIEW)
Ghidul idiotului pentru liniştea minţii
Ataşarea
Cum să te porţi cu demonul
Gunoiul inflorit







  Noutati

Noutati Gnspy
Yoga in Bucuresti - progr...
Moeciu 2016 in plina desf...
Moieciu 2016 - Program
 

Din experienta cursantilor Yoga
Trairi dupa primul trimes...
"Repere" care au disparut
teama de Dumnezeu
 

Articole Gnspy
Credinta
Proiectul "De vorba cu Bu...
Petitie la CNA privind re...
 

Articole Zen
Povestea cheii
Dacă mergi la piată. (sau...
Un petic de hartie
 

Revista Presei
Matthieu Ricard: Habits o...
Cultura Ritmului Incetini...
Terapia iertarii - I
 

Aparitii editoriale
Revista Romana de Yoga 2
Yoga Sutra
Parintele Tiberiu Visan -...
 



2002-2015 © gnspy.org