Exercitiul cu Lacul Vietii mele

Azi dimineata, dupa charana cu tamburinaj si kapalabhati etc., ma apuc de exercitiul cu "Viata ca o apa".

Am avut mari dificultati sa vad pur si simplu apa, eu stand pe mal cu picioarele in ea si sa ma uit pana pe malul celalalt. Chiar inainte de asta am observat diferenta intre cum ma simt ca stand acum in maniera "aici si acum pe zafu, in camera" si cum ma simt in maniera de "acum pe malul apei". Introducerea acestui element de mal al apei deja avea o mica chestiune de "mai adanc", de usoara transa, in care incercam cat puteam sa stau lucid.

Am constatat ca ma uitam cam cu o oarecare distantare de apa,din punct de vedere al deschiderii catre ea, in care nu as fi avut nici un chef sa intru sa ii simt racoarea. La un moment dat parca ma apuca si teama ca daca as intra in ea, poate m-as ineca (desi eu stiu sa inot in apa fizica). Dandu-mi seama ca apa reprezinta viata mea acumulata si trecuta, imi vine in minte ca din moment ce eu ma uit la ea acum, deci sunt acum, e o mare tampenie sa cred ca m-as putea ineca cumva in celelalte "Acum-uri" care au fost in trecut; De asemenea, malul pe care stateam eu, in acum-ul acum-ului, era foarte inalt , iar celalalt mal era jos de tot langa apa si priveam cumva, ca din varful unui amfiteatru. Ma intreb daca nu cumva malul acesta inalt este exact turnul de fildes pe care mi l-am construit eu karmic si m-am indepartat de viata... Din puctul celalalt de vedere, din acum-ul nasterii totul parea normal, linistit si ma uitam la apa exact cu senzatia mielului trimis nu neaparat intre lupi, dar in total necunoscut, fara nici un fel de ezitare. Culoarea apei era mai deschisa si mai calda. De aici malul momentului de mai 2009 era la nivelul acestia, fara nici un fel de structura de amfiteatru.

Revenind la malul cel inalt constatam ca cu cat las expirul sa conduca respiratia cu atat malul coboara tot mai linistit catre nivelul apei si nici apa nu mai parea chiar atat de straina.

Din laterale , cand ma uit la cei doi care sunt fata in fata, totul era in noapte, insa o noapte cu soare, oricat de paradoxal ar fi. Si ma uit cu curiozitate, fara implicarea aceea care "ma implica pe mine", ma uit sa vad ce e si atat; ba chiar ascult marea exact asa cum e, cu valurile ei, cu luciul de mercur si vantul care adie.

Luni, cand am lucrat exercitiul acesta la sala, in a doua sectiune a sa, dupa ce am trecut la lateral din dreapta (deci acum-ul acum-lui era undeva in stanga, iar momentul nasterii era in dreapta), fara sa vreau (sau cel putin asa imi place sa cred:) )
m-am intors in spate in afara marii mele, (chestiunea a durat 2-3 secunde si am revenit, caci eu aveam altceva de facut), si mi-am vazut marea mea ca intr-un fel de con foarte larg (vazand in perspectiva tridimensionala), iar in afara marii mele erau multe multe alte mari si conuri, iar undeva dedesubt de tot curgea un rau imens de un albastru cu stele in el, si care era atat de grandios si de imens incat ma uluia , ba chiar avea ceva cutremurator in el.
Cum ziceam, m-am intors la marea mea, si am continuat meditatia.

Saptamana trecuta , fiind praspat amprentat de exercitiul acesta al apei vietii, si lucrand si eu asana si exercitile de centru mi se intampla ceva fain venindu-mi niste lucruri in fiinta de care habar nu mai aveam ca exista.

Cand ma autoascultam dupa o portie de exercitii, imi vine o asa stare de bine si o caldura de undeva din inteior, domoala si blanda care intra in toata fiinta. Mi-a venit o imagine cand am mai trait asa ceva, pe vremea cand eram pusti si intr-o seara, dupa ce alergasem toata ziua la joaca si obositi ne-am dus la centrala termica de la un bloc sa bem apa. Aici era "nenea de la centrala" care ne-a primit ca de obicei si ne lasa sa bem apa de la robinetul lui. Insa niciodata nu ne lasa sa stam prea mult acolo inauntru, o incapere cam cat un apartament, unde erau tot felul de tevi si instalatii si doua cuptoare mari care asa dadeau o caldura... Evident era cam periculos sa ne jucam noi pe acolo, asa ca nenea ne trimitea afara tot timpul fara nici un fel de rautate.

Ei bine in seara cu pricina a facut o exceptie si ne-a lasat sa stam inauntru la caldura, cu conditia sa stam cuminti. Ne-am asezat noi copii exact intre cele doua cuptoare si ne lasam patrunsi de caldura. Venise si tatal meu la centrala si vorbea el cu nenea ceva. Era o caldura asa de faina, era perfecta, in care ma simteam protejat si puteam sa ma abandonez in voie.

O alta imagine care mi-a venit in minte, e tot una veche cand, atunci cand intram infrigurat in casa ma inchipuiam noaptea tarziu cand toata lumea doarme si e liniste si eu stam in cada cu apa calda si ascult linistea serii, iar din cand in cand o tulburam cu un clipocit de apa. Exact aceeasi caldura ma invada, placuta si hranitoare, desi totul se intampla in interiorul meu. Chestiunea e ca niciodata cand intram realmente in apa nu era atat de bine ca in acest spatiu al meu interior, unde intotdeauna apa era la temperatura perfecta, iar caldura ma invada cum nu se putea mai bine.

Acum ma gandesc ca cele doua imagini pe care le-am avut nu sunt cumva legate cu perioada intrauterina cand copilul sta protejat in caldura mamei si unde tot ce trebuie sa faca este sa stea si sa primeasca ceea ce i se ofera?

Alte articole din categorie:

Sa respir... sa ma las respirata
Exercitiul cu Lacul Vietii mele
M-am nascut intr-o zi de .......
Criticul - o alta ipostaza
Perceptii despre Criticul Interior
Udana Jayat
Satya
Despre iubirea de Dumnezeu
Caderile de energie
Dialog cu Criticul meu Interior
O lectie despre infrapersonalitati
Criticul interior
Inima
Tinzand DIN
Ascultarea