Grupul national de studiu si practica YOGA
Organizatie membra a Uniunii Europene de Yoga



De ce sa practicam?

Un exemplu bun de la care să plecăm pentru a răspunde la această întrebare este Buddha Shakyamuni. El a început să practice deoarece a reuşit să vadă natura universală a suferinţei. Înainte de a începe să practice, stilul său de viaţă era cel pe care şi-l doresc şi luptă să-l atingă mulţi dintre oamenii care urcă pe scara socială – bogăţie, poziţie socială înaltă, putere, calităţi fizice, o soţie frumoasă, copii, distracţii, servitori – o viaţă de prinţ lipsit de griji! Totuşi, toate acestea nu l-au satisfăcut!

Într-un fel, el a fost norocos că a avut parte de toate acestea la o varstă relativ tanără. Cei mai mulţi dintre oameni se luptă pe parcursul întregii vieţi să acumuleze bogăţie, recunoaştere, securitate, o diversitate de experienţe interesante, doar ca să realizeze după o criză survenită la mijlocul vieţii, la 20 sau 30 de ani, că toate acestea au fost ca şi vata de zahăr.

A avut toate acestea şi şi-a dat seama cand încă era destul de tanăr de faptul că, ele nu îi pot aduce satisfacţie. Atunci s-a decis să coboare pe scara socială. Devenind practicant al dharmei, a primit recunoaşterea desăvarşirii de la învăţătorii săi, însă nici aceasta nu era ceea ce căuta el. Încă mai avea nevoie să vadă prin nivelele subtile ale auto-iluzionării.

În tradiţia Zen, există povestea lui Dogen Zenji, fondatorul Soto Zen în Japonia. El a fost puternic ataşat de iubitoarea lui mamă, una dintre concubinele împăratului, care a murit cand el avea cinci-şase ani. La funerariile ei, privind cum se ridica fumul rugului spre cer şi dispărea în nimicnicie, a fost profund mişcat realizand impermanenţa vieţii. Aceasta l-a condus către a practica întreaga viaţă.

Şi totuşi, recunoaşterea naturii universale a suferinţei nu conduce prin ea însăşi şi în mod obligatoriu la practică. Pentru a îşi acoperi suferinţa anumiţi oameni se îndreaptă către alcool, droguri sau alte forme de evadare. Alţii se îndreaptă către cinism sau ajung chiar la sinucidere. Unii se îndreaptă către o religie care promite ceva mai valoros decat viaţa aceasta, cum ar fi o viaţă de apoi ori un sistem de convingeri cu certitudini fundamentale. Ce anume face acastă diferenţiere? De ce o anumită persoană e capabilă prin credinţă să facă saltul în abisul incertitudinii, în vreme ce alţii găsesc doar o falsă securitate de care să se agaţe sau urmează dorinţa de anihilare prin moarte?

Aparent, la baza motivaţiei de a practica se află şocul care însoţeşte recunoaşterea universalităţii suferinţei pentru toate fiinţele vii şi impermanenţei tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Poate că aceia care au fost şocaţi cel mai profund sunt cei care au o motivaţie adancă şi trainică de a continua să practice.

Vorbind cu prietenii sau cu studenţi mei despre ceea ce i-a motivat pentru prima dată să practice, găsesc în mod aproape ineviatbil că un anumit fel de pierdere a fost scanteia care a aprins lumina dharmei pentru ei. Pentru mine, aceasta s-a întamplat în momentul în care prima fată de care m-am îndrăgostit m-a părăsit. Pentru alţii poate a fost desfacerea unei căsătorii, moartea cuiva apropiat, un accident, pierderea unei slujbe, căderea în dizgraţie. Orice ar fi fost, de obicei este ceva prin care experimentăm într-un mod dureros efemeritatea vieţii.

Există grade diferite ale motivării cu care oamenii devin interesaţi de dharma. Învăţătorul japonez Yasutani Roshi vorbea de patru categorii: Interesul intelectual, Relaxarea, Sănătatea mentală şi Trezirea.

Interesul intelectual conduce la citirea a o mulţime de cărţi, la a fi la curent cu ultimii autori în vogă şi cu noile idei interesante, la a încerca să meditezi doar ca să simţi gustul, la a participa la conferinţe ale învăţătorilor faimoşi, la a memora şi pigmenta conversaţia cu citate memorabile, la a trece de la un învăţător la altul, de la o tradiţie la alta, pentru a avea o stimulare constantă necesară curioasei minţi intelectuale. Este un început bun dacă ne duce în cele din urmă la practică, însă este un sfarşit nesatisfăcător dacă nu conduce la practică, pentru că prăpastia dintre înţelegerea intelectuală şi experienţă se lărgeşte tot mai mult.

Relaxarea este pasul următor în motivaţie, deoarece necesită un angajament în practică. Într-o anumită măsură, meditaţia va uşura suferinţa prin inducerea unui răspuns de relaxare. Totuşi meditaţia practicată în acest fel va trata simptomele şi nu cauza. Este o stare euforică autoindusă de către endorfine. Mulţi oameni care practică cu această motivaţie se opresc adesea din practică atunci cand criza din viaţa lor se diminuează sau au parte de anumite experienţe neplăcute în practica lor meditativă şi nu există suficientă inerţie pentru a contracara rezistenţa. Totuşi, unii găsesc managementul stresului ca şi cale către practica dharmei pe măsură ce încep să exploreze mai adanc care este sursa stresului sau suferinţei.

Sănătatea mentală. Se poate practica pentru a ne îmbunătăţi sănătatea mentală. În această categorie intră mai mulţi practicanţi ai dharmei decat putem noi să ne dăm seama. Practica în acest scop necesită un angajament mult mai puternic decat acela pentru a ne simţi bine. La baza angajamentului este o aspiraţie de a găsi nu doar o culme a relaxării ci de a găsi şi stabilitatea emoţională. La fel ca în cazul psihoterapiei aceasta necesită să rămai prezent la emoţiile dificile şi dureroase pană cand apare un fel de acomodare la acestea.

Charlotte Joko Beck care mi-a fost învăţătoare de Zen, spunea – avand experienţa celor 30 de ani de predare către studenţi din vest – că mulţi dintre cei care studiază Zen abandonează practica după aproximativ 5 ani, interval care coincide cu timpul necesar pentru a completa o psihanaliză de lungă durată. Acesta este intervalul necesar pentru ca o persoană la 20, 30 sau chiar 40 de ani să obţină un anumit grad de stabilitate emoţională în fluxul impermaneneţei. Un efort destul de bun. Dar ce putem spune despre cei care îşi continuă practica şi după ce au obţinut această platformă de stabilitate emoţională sau relativă echidistanţă (equanimity), sau care au fost suficient de norocoşi să o moştenească prin temperament sau buna creştere primită de la părinţi? Această întrebare ne conduce la categoria a patra.

Trezirea. Trezirea din ce? Din visul centrat în jurul sinelui. Există o motivaţie de a practica care nu izvorăşte doar din dorinţa de a ne simţi bine în interiorul nostru cand suntem loviţi de valurile vieţii, ci apare şi din compasiune – experienţa de a vedea suferinţa celorlalţi, nu doar a propriei familii, a prietenilor, a fraţilor şi surorilor de dharma, ci a tuturor fiinţelor care suferă. Aceasta este practica de Bodhisatva. În tradiţia Mahayana, un Bodhisatva este cineva care renunţă la propria trezire deplină pană cand toate fiinţele se vor trezi. Eu am o descriere mai simplă – Bodhisatva sunt oameni cu probleme, care ajută alţi oameni cu probleme. Bodhisatva continuă să practice pentru a deveni vehicule mai eficiente pentru transmisia dharmei.

În cuvintele mele de învăţătură glumesc pe jumătate cand îmi întreb studeţii: „Voi vreţi să deveniţi psihologi sau vreţi să vă treziţi?”

În practica dharmei este important în stadiul iniţial să ne înţelegem psihologia, fie din perspectiva psihologică Buddhistă - fie din pespectiva vestică, fie din amandouă. Însă dacă aspiram numai către această înţelegere suntem încă prinşi în mica noastră sferă de preocupare de sine şi găsirea unei strategii pentru a ne simţi bine.

Un prieten mi-a dat recent o înregistrare a unui cuvant de învăţătură rostit de către Pema Chodran în privinţa întrebării de ce practicăm. Ea începe prin a spune că mulţi oameni cred în mod greşit că ei practică pentru a se simţi mai bine. Dar aceasta este numai o acoperire conceptuală peste experienţa noastră. Dacă practicăm cu această atitudine, micul nostru sine încă construieşte strategii. Ceea ce este ceva foarte diferit faţă de a fi în acest moment aşa cum este – şi a fi în acest moment este calea compasiunii, după cum declamăm în principiile practicii noastre.

După ce am dezvoltat un grad substanţial de echidistanţă (equanimity), provocarea pentru cel angajat într-o practică pe parcursul întregii vieţi, este de a examina şi dizolva nivelele mai subtile ale centrării în jurul sinelui care încă mai există. O persoană cu o practică matură nu întreabă: „Cat de mult va mai dura pană cand mă voi trezi?” Practica este privită ca o călătorie, nu ca o destinaţie. Şi nici nu se va întreba: „De ce practic?” Întrebarea devine lipsită de semnificaţie. Nu mai există ataşament pentru rezultate; nu mai există preocupare de sine cu motiv. Nu mai există separare între sine şi practică, la fel cum nu există separare între dansator şi dans. Ar fi ca şi cum ai întreba o pasăre de ce zboară sau un peşte de ce înoată.

Dacă întrebi pe cineva angajat într-o practică pe parcursul întregii vieţi, de ce practică, probabil că îţi va răspunde că nu ştie de ce – şi va merge să arunce coşul cu gunoi.

Discutarea nivelelor de motivare şi angajament ne conduce inevitabil la chestiunea comparaţiei sau auto-încriminării pentru lenevie. Pentru a-l cita din nou pe Yasutani Roshi, cand a fost întrebat de cat de multă sinceritate are nevoie cineva pentru a practica Zen, el a răspuns: „10 procente sunt suficiente. Dacă am fi sută la sută sinceri, am fi iluminaţi în întregime.”

Dacă practicăm, sinceritatea se dezvoltă aşa cum creşte iarba – de la sine. Este o deplasare de la complexitate către simplitate, de la strategie la lipsa strategiei. Desigur, fiecare începe şi continuă practica pentru că noi toţi ne dorim să fim fericiţi, dar deplasarea către sută la sută sinceritate este însoţită de realizarea tot mai clară că eu nu pot fi fericit pe deplin dacă ceilalţi nu sunt fericiţi. Munca mea încă nu s-a terminat.

Unul dintre punctele practicii despre care ne reamintm adesea în Ordinary Mind Zen School, este practica cu rezistenţa. Rezistenţa la viaţă şi rezistenţa la practică sunt surse ale suferinţei noastre. Dar în loc să ne criticăm pe noi înşine pentru că le avem sau să le lăsăm să ne conducă vieţile, putem să conştientizăm însăşi experienţa rezistenţei.

Ce se întamplă cand ne trezim dimineaţa şi nu avem chef să ne aşezăm în meditaţie? Ne spunem: „Sunt alte lucruri mai importante de făcut.” sau „Mă simt puţin iritat sau anxios în acest moment, aşa că am să meditez mai tarziu.” Putem fugi de rezistenţă ori putem să ne aşezăm şi să ne experimentăm iritarea sau anxietatea, să simţim senzaţia corporală pe care ele ne-o produc. Astfel lipsa de motivaţie sau rezistenţa, oricum am numi-o, devine motivaţie pentru meditaţie.

În ultimă instanţă, dacă practicăm sau nu practicăm depinde de noi şi vine din interiorul nostru. Nimeni nu ne poate face să practicăm. Dacă vom căuta un învăţător care să ne inspire constant sau să ne motiveze ca să practicăm, vom fi deziluzionaţi atunci cand, în mod inevitabil, toţi vor da greş. Motivaţia care vine din exterior nu se va autosusţine niciodată. Motivaţia pentru practică vine doar din a privi momentul prezent aşa cum este şi a fi binevoitor să-i experimentezi întreaga insatisfacţie, dacă aşa este momentul prezent - sau să-i vedem nemăsurata minune, dragoste şi bucurie, cand acestea sunt cuprinse în momentul prezent. Nu există practică sau motivaţie pentru practică în afară de a fi în momentul prezent.

Seara, la sfarşitul fiecărei zile a unui stagiu Zen (sesshin), unul dintre conducătorii stagiului, recită un mesaj de motivare:

Vă rog stăruitor:
Viaţa şi moartea sunt chestiuni serioase,
Toate lucrurile se sfarşesc repede;
Fiecare dintre voi trebuie să fie în întregime vigilent:
Niciodată neglijent, niciodată indulgent. *

{ * Acesta este mesajul de seară al sesshin-ului, declamat de un membru senior în momentul
în care comunitatea se retrage, chiar înainte de a se da stingerea. Mesajul exprimă trei
preocupări ale studentului Zen:
- Prima: a fi în viaţă este o responsabilitate importantă;
- A doua: avem puţin timp pentru a îndeplini această responsabilitate;
- A treia: este necesară practica riguroasă pentru realizare. }

Dacă punem aceasta la inimă şi privim în propria experienţă, aceasta este o sursă de motivaţie fără sfarşit, în fiecare moment al vieţii noastre de zi cu zi. Pot să merg pană la magazinul din colţ în două moduri diferite. În primul mod, pot să mă gandesc la lucrurile pe care trebuie să le fac în ziua aceea, la micile iritări în legătură cu una sau alta, fiind închis în mica mea sferă de gandire şi complet neatent la experienţa mea de clipă cu clipă. În al doilea mod, mă pot duce la magazin fiind prezent la acţiunea de a merge, văzand copacii, grădinile şi recunoscand persoanele pe langă care trec, auzind ciripitul păsărilor şi zgomotul traficului. Eu ştiu care dintre aceste modalităţi este cea mai mulţumitoare şi mai satisfăcătoare. Nu e nevoie să continui să citesc depre acestea într-o carte sau să am pe altcineva care să-mi spună despre asta.

Mă întreb: doresc să-mi irosesc preţioasa mea viaţă umană gandind ganduri meschine? Doresc să-mi irosesc preţioasa mea viaţă umană fiind meschin, nervos sau critic al celorlalţi? Deplasarea motivaţiei de la iluzia centrată pe sine la Viaţa Trezită este aici într-o clipă.

Geoff Dawson

http://www.ordinarymindsydney.com.au/readings/dharma_talks/ why_practice/


Alte articole din categorie:

Povestea cheii
Dacă mergi la piată. (sau în agora) (sau în forum)
Un petic de hartie
Ultima poveste
Povestire zen
Povestea celor doi gospodari
Frica
Basculanta cu balegar
Construind inimi – nu săli de meditaţie
Fulgi de nea
MODUL CORECT DE A PRIVI (RIGHT VIEW)
Ghidul idiotului pentru liniştea minţii
Ataşarea
Cum să te porţi cu demonul
Gunoiul inflorit







  Noutati

Noutati Gnspy
Cursuri de YOGA la Bucure...
Moieciu 2017 - Cat costa,...
Yoga in Bucuresti - progr...
 

Din experienta cursantilor Yoga
Trairi dupa primul trimes...
"Repere" care au disparut
teama de Dumnezeu
 

Articole Gnspy
Credinta
Proiectul "De vorba cu Bu...
Petitie la CNA privind re...
 

Articole Zen
Povestea cheii
Dacă mergi la piată. (sau...
Un petic de hartie
 

Revista Presei
Matthieu Ricard: Habits o...
Cultura Ritmului Incetini...
Terapia iertarii - I
 

Aparitii editoriale
Revista Romana de Yoga 2
Yoga Sutra
Parintele Tiberiu Visan -...
 



2002-2015 © gnspy.org